Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, românii respectă tradiția pusului grâului la încolțit, un obicei care are atât semnificații religioase, cât și simbolice. Tradiția prevede ca fiecare membru al familiei să aibă propriul vas cu grâu, care poate fi pus la încolțit în seara de 29 noiembrie, dimineața zilei de 30 noiembrie sau chiar la miezul nopții, moment considerat magic.

Grâul se poate pune în vată umedă, pământ sau burete, iar îngrijirea acestuia implică udarea zilnică și plasarea într-un loc cald și luminos. Creșterea grâului este observată până la Anul Nou, iar aspectul său este interpretat ca un semn al norocului și bunăstării pentru anul ce vine.