Mai mulţi taximetrişti din Bucureşti sunt în centrul unei anchete desfăşurate de procurori, fiind acuzaţi că au profitat de încrederea clienţilor pentru a le goli conturile bancare direct de pe telefoanele mobile. Conform anchetei, acestia ar fi efectuat transferuri ilegale de zeci de mii de lei, folosind conturi deschise pe numele unei persoane fără adăpost. În perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2025, doi dintre taximetrişti au reuşit să intre în posesia telefoanelor mobile ale victimelor, împreună cu parolele de deblocare. Astfel, au accesat aplicaţiile bancare şi au efectuat tranzacţii din conturile persoanelor vătămate, transferând bani în conturi pe care le gestionau ei. Prejudiciul total cauzat se ridică la aproximativ 55.000 lei. De asemenea, procurorii au menţionat că inculpaţii au încercat să efectueze şi alte transferuri, în valoare totală de 40.000 lei, dar acestea nu au fost finalizate. În urma investigaţiilor, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov, unde au fost descoperite bunuri utile în cadrul cauzei, inclusiv aproximativ 100 de telefoane.