Singurul institut al sfeclei de zahăr din România a fost lăsat în paragină, având o producție de zahăr de 7 ori mai mică decât în trecut, ceea ce a dus la importul a 80% din consumul intern. În 1996, institutul avea 300 de angajați, dar acum mai există doar o contabilă, un jurist și un director, în timp ce cercetătorii au plecat din cauza neplății salariilor. Terenul institutului s-a micșorat de la 500 de hectare la 108 hectare, iar dotarea este învechită, conținând doar o arhivă prăfuită și substanțe chimice abandonate. Institutul necesită peste 50.000 de euro pentru a distruge aceste substanțe periculoase.