România a preluat, miercuri, președinția în exercițiu a Inițiativei Central Europene (ICE) pentru anul 2026, conform anunțului Ministerului Afacerilor Externe. Evenimentul a avut loc în cadrul unei reuniuni a miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale ICE, organizată de Serbia, care deține actuala președinție.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut o intervenție înregistrată, în care a evidențiat angajamentul României în cooperarea regională și a prezentat prioritățile mandatului. Acestea includ sprijinirea integrării europene a statelor candidate, consolidarea dimensiunii economice și de afaceri în spațiul ICE, precum și implicarea autorităților locale și a cetățenilor.

De asemenea, România va menține în atenție lupta împotriva dezinformării și va aborda amenințările hibride care pot afecta stabilitatea societăților. La reuniune, România a fost reprezentată de secretarul de stat Luca Niculescu, care a apreciat eforturile președinției sârbe și a subliniat progresele înregistrate de Republica Moldova, Ucraina și partenerii din Balcanii de Vest în procesul de aderare la UE.