Conform unui studiu realizat de Consiliul Economic și Social (CES), la sfârșitul lunii august 2025, România avea 136.334 de cetățeni din afara Uniunii Europene cu permise de ședere în scopul angajării. Majoritatea acestora provin din Nepal (45.802 persoane), Sri Lanka (22.559), Turcia (18.150), Moldova (15.714) și India (12.995).
Studiul arată că doi din trei imigranți locuiesc în București, Ilfov, Constanța, Timiș și Cluj. Aceștia aleg România datorită salariilor mai mari comparativ cu țările lor de origine și percep țara ca pe o poartă de acces către alte state membre ale Uniunii Europene.
Accesibilitatea proceselor de obținere a vizelor și avizelor de muncă în România, comparativ cu alte țări din Europa de Vest, contribuie la atragerea migranților din Asia de Sud-Est. Companiile românești angajează din ce în ce mai mulți muncitori străini pentru a suplini lipsa de forță de muncă.