Un accident grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20:35, în centrul orașului Brăila, pe Calea Călărașilor, în apropiere de Biserica Greacă. O mașină scăpată de sub control a lovit un imobil, provocând ruperea unei țevi de gaze. Potrivit IPJ Brăila, șoferul, un tânăr de 19 ani, a pierdut controlul volanului. La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Dunărea Brăila și reprezentanții Distrigaz, iar circulația pe bulevard a fost complet blocate, fiind oprită și alimentarea cu gaze. Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero.