Inter Milano, echipa antrenată de Cristi Chivu, caută să întărească linia defensivă prin achiziționarea fundașului central Ibrahima Konate de la Liverpool. Conform jurnaliștilor de la Tuttomercatoweb, Inter este dispusă să ofere 15.000.000 de euro pentru transferul jucătorului de 26 de ani, care intră în ultimele 6 luni de contract cu clubul englez. Liverpool ar putea accepta această sumă pentru a nu-l pierde gratuit în vară, având în vedere că cota lui Konate este de 50.000.000 de euro. În prezent, Chivu dispune de doar trei fundași centrali, De Vrij, Akanji și Bastoni, după ce Acerbi a suferit o accidentare ce-l va ține departe de teren timp de o lună.