Creșterea economică anuală a României a fost confirmată de Institutul Național de statistică la 1,6% în trimestrul al treilea din 2025. Dinamica cumulată pe primele nouă luni ale anului este de 0,8%. Comparativ cu trimestrul al doilea, economia a înregistrat o scădere de 0,2%. ING Bank a revizuit în sus prognoza de creștere a produsului intern brut (PIB) pentru acest an, de la 0,3% la 1,1%. Cu toate acestea, banca anticipează o contracție a PIB-ului în trimestrul patru, ceea ce sugerează o posibilă recesiune tehnică la finalul anului, pe fondul scăderii consumului.