Europol a anunțat destructurarea a două rețele transnaționale de trafic de persoane care exploatau sexual femei în mai multe țări europene, inclusiv România. Operațiunile comune au dus la 29 de arestări, dintre care 19 în România și Italia, și 10 în Franța și Spania. Au fost identificate și protejate 37 de victime, iar autoritățile au confiscat bunuri în valoare de sute de mii de euro, inclusiv arme, mașini de lux și imobile.
Prima operațiune, coordonată de anchetatorii din Franța și Spania, a vizat o rețea de origine chineză activă în mai multe țări UE. Pe 4 noiembrie, au fost efectuate 15 percheziții simultane, rezultând în identificarea a 37 de victime, majoritatea din China, și arestarea a 10 suspecți. Victimele erau recrutate cu promisiuni false de muncă decentă și aduse în Europa cu vize turistice sau introduse ilegal, fiind apoi forțate să se prostitueze în apartamente închiriate pe termen scurt.
A doua operațiune a avut loc în România și Italia, vizând un clan familial din Iași, activ de peste 20 de ani. Acesta folosea metoda „lover boy”, prin care tineri seduceau fete tinere și le îndatorau emoțional, forțându-le prin violență să se prostitueze. Rețeaua a obținut un profit de aproximativ 1,7 milioane euro în perioada investigată.