Cei 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR) au amânat, după mai bine de trei ore de dezbateri, decizia privind legea Guvernului Bolojan care propune creșterea vârstei de pensionare a magistraților și diminuarea pensiilor acestora. Noua dată stabilită pentru pronunțare este 28 decembrie 2025, ora 13:00. Această ședință a început la ora 10:00, iar dezbaterile pe tema pensiilor magistraților au început la ora 11:00, încheindu-se în jurul orei 15:50, cu o pauză de o oră. Potrivit informațiilor, în 28 decembrie se va împlini o lună de când România ar fi trebuit să adopte aceste modificări pentru a putea accesa fondurile de 231 milioane de euro de la Comisia Europeană prin PNRR. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), condusă de Lia Savonea, a formulat o sesizare către CCR, susținând că modificările propuse discriminează magistrații în raport cu alți beneficiari de pensii de serviciu, încalcă independența justiției și elimină, de facto, pensia de serviciu pentru magistrați. De asemenea, ICCJ a precizat că legea conține termeni ambigui și lacune normative, ceea ce o face incompatibilă cu standardele de claritate și previzibilitate necesare într-un stat de drept.