Cercetătorii au descoperit noi dovezi științifice care sugerează că domesticirea pisicilor a avut loc mult mai recent decât se credea anterior. Studiul, realizat pe baza analizelor ADN-ului din oasele de pisici găsite în situri arheologice din Europa, Africa de Nord și Anatolia, indică faptul că relația dintre pisici și oameni a început acum aproximativ 3.500-4.000 de ani, în nordul Africii, și nu în Levant, așa cum se considera anterior.
Profesorul Greger Larson de la Universitatea Oxford a declarat că toate pisicile moderne descind din aceeași specie, pisica sălbatică africană. Cercetătorii au analizat ADN-ul și au comparat rezultatele cu fondul genetic al pisicilor contemporane, ajungând la concluzia că domesticirea nu a început odată cu apariția agriculturii, ci mai târziu, într-un context mai specific, legat de civilizațiile egiptene.
Studiul a mai relevat că o pisică sălbatică a interacționat cu oamenii în China, cu mult înainte de apariția pisicilor domestice, dar aceste interacțiuni nu au dus la domesticire. Aceste descoperiri contribuie la o mai bună înțelegere a evoluției relației dintre oameni și pisici.