Capsula Soiuz MS-28 a fost lansată spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pe 27 noiembrie 2025, având la bord un echipaj format din doi cosmonauţi ruşi, Sergei Kud-Sverchkov şi Sergei Mikayev, şi un astronaut american de la NASA, Christopher Williams. Racheta Soiuz 2.1 a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan la ora locală 12:28 (09:28 GMT).
După lansare, capsula va efectua două rotaţii pe orbită în jurul Pământului înainte de a se conecta automat cu modulul Rassvet al ISS, planificată pentru ora 12:38 GMT. Echipajul va rămâne la bordul ISS pentru o perioadă de opt luni, iar întoarcerea lor pe Terra este programată pentru sfârşitul lunii iulie 2026.