Începând cu data de 26 noiembrie 2025, colectarea deșeurilor menajere reziduale (pubela neagră) în Zona 1 Rural Timiș este blocată. Această situație a apărut ca urmare a refuzului Eco Serv Timiș S.R.L., noul administrator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, de a primi deșeurile transferate de la Stația de Transfer operată de Polaris M. Holding S.R.L. și de la cele trei Centre de colectare a deșeurilor din Deta, Jimbolia și Făget.
RETIM Ecologic Service S.A. a informat autoritățile locale că, din cauza acestei decizii, operatorul Stației de Transfer a fost obligat să suspende temporar preluarea deșeurilor din Zona 1 Rural. Această suspendare a fost notificată oficial RETIM pe 25 noiembrie 2025, la ora 13:30, și este considerată de Polaris M. Holding S.R.L. ca având efecte directe asupra funcționării unui serviciu public esențial, generând disfuncționalități în colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor la nivelul întregului județ.