Barometrul vizibilității miniștrilor, realizat de News.ro și Agenția de monitorizare Klarmedia, arată că în luna noiembrie 2025, miniștrii Sănătății și Energiei, Alexandru Rogobete și Bogdan Ivan, au urcat în topul vizibilității. Rogobete a avansat de pe locul 4 pe locul 2, iar Ivan de pe locul 8 pe locul 4. Premierul Ilie Bolojan rămâne pe primul loc, deși a înregistrat o scădere a mențiunilor, având peste 32.000 de apariții în presa scrisă și online.
Pe locul 3 se află Ionuț Moșteanu, ministrul demisionar al Apărării. În schimb, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a coborât de pe locul 5 pe locul 8, iar Daniel David, ministrul Educației, de pe locul 2 pe locul 9. În total, cinci miniștri au înregistrat sub 1.000 de mențiuni în presa scrisă și online, iar alți miniștri se află în intervalul 1.000 - 2.000 de mențiuni.