Un bărbat de 39 de ani, din Dâmbovița, a fost prins la Bozioru, în Buzău, fiind urmărit național și internațional pentru comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv jaf și viol. Suspectul este acuzat că, în luna august, împreună cu un complice, ar fi jefuit doi bătrâni din Brașov, o femeie de 86 de ani și un bărbat de 90 de ani.

Cei doi suspecți au intrat în locuința bătrânilor sub pretextul unei revizii la centrala termică. Odată intrați, au devenit agresivi, i-au lovit pe bătrâni, i-au legat și au scotocit locuința, reușind să sustragă 4.000 de euro, peste 20.000 de lei și bijuterii. După comiterea faptei, aceștia au amanetat bunurile în București.

Polițiștii au descoperit că bărbatul purta o brățară de monitorizare, pe care a distrus-o înainte de a comite infracțiunea. Complicele său a fost reținut la Cluj-Napoca. Pe lângă acuzațiile de jaf, suspectul principal este cercetat și pentru viol, încălcarea ordinului de protecție, distrugere și tentativă de furt.