Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Dâmbovița, a fost reținut în localitatea Bozioru, județul Buzău, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acesta era urmărit național și internațional pentru comiterea unor infracțiuni grave, inclusiv viol, tâlhărie calificată și tentativă de furt calificat, fapte ce ar fi fost săvârșite în mai multe județe.

Reținerea a avut loc după ce Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău a primit o sesizare de la IPJ Brașov, indicând că bărbatul s-ar afla în Buzău. Polițiștii au stabilit rapid traseul acestuia și au intervenit în forță, imobilizându-l. În timpul percheziției la imobilul unde a fost găsit, au fost descoperite bunuri ce îi aparțineau, inclusiv 3.400 de euro și 7.300 de lei, despre care există indicii că ar proveni din activități infracționale. Bărbatul a fost preluat de polițiștii din Brașov pentru continuarea cercetărilor și pentru a fi prezentat instanței de judecată care a emis mandatul de arestare preventivă.