Americanii sărbătoresc Ziua Recunoștinței în ultima zi de joi a lunii noiembrie, o tradiție care reunește familiile pentru a mulțumi pentru recolta anului. În acest an, peste 50 de milioane de americani au călătorit spre casele lor pentru a se bucura de mese festive, care includ curcan, piure cu sos de merișoare, plăcintă cu dovleac și homar. Costurile acestor mese sunt cu peste 10% mai mari comparativ cu anul precedent, conform estimărilor unei agenții americane. De asemenea, sărbătoarea a fost marcată și la baza americană din Coreea de Sud, unde cei 28.000 de militari au avut parte de un meniu festiv. După restricțiile impuse de pandemie, anul acesta a avut loc și celebra paradă de la New York, cu baloane uriașe și trupe muzicale.